Incognito – Vietile secrete ale creierului de David Eagleman

 Incognito – Vietile secrete ale creierului de David EaglemanIncognito. Vietile secrete ale creierului a fost declarata Cartea anului de New York Times, Houston Chronicle, Boston Globe, Scientific American, Wall Street Journal, Amazon şi Goodreads si a fost tradusa în peste 20 de ţări.

Dacă mintea conştientă reprezintă doar vârful aisbergului din ceea ce înseamnă activitatea cerebrală, atunci cu ce se ocupă restul creierului uman? Şi cine pe cine conduce oare în tandemul om–creier?

Specialistul în neuroştiinţe David Eagleman plonjează în adâncimile subconştientului omenesc, care are o „viaţă personală“ tainică şi foarte intensă, şi demontează piesă cu piesă maşinăria care generează gândirea, comportamentul şi credinţele unui individ – maşinărie inaccesibilă de altfel, în cea mai mare parte.

Sunt demolate cam toate ideile de-a gata după care ne ghidăm, că e vorba despre normalitate, identitate, moştenire genetică, educaţie, culpabilitate, dependenţă de droguri, infidelitate, autocontrol şi alte asemenea concepte despre care nu ştim, de fapt, mai nimic.

„Cercetător şi scriitor extraordinar de entuziast, ambiţiosul Eagleman urmăreşte să provoace în ştiinţa minţii aceeaşi revoluţie pe care a stârnit-o Copernic în cunoaşterea astrelor.“ (New York Observer)

cumpara ACUM cu reducere de pret

An aparitie: februarie 2016

Editia: Brosata

Editura: HUMANITAS

Format: 130×200

Nr. pagini: 304

Traducator: Ovidiu Solonar

Comentariile sunt închise.