Omul duplicat de Jose Saramago

omul duplicatRomanul Omul duplicat, scris de celebrul scriitor Jose Saramago care a primit premiul Nobel pentru literatura in anul 1998, este „un formidabil eseu asupra identitatii, asupra relatiei dintre noi si ceilalti, asupra conditiei umane.” (Diario de Noticias)

Tertuliano Maximo Afonso, protagonistul romanului Omul duplicat, este profesor de istorie la liceu. Este divortat, deseori deprimat si duce o viata de rutina. Urmind sfatul unui coleg de a incerca sa se distreze putin, intr-una din zile isi inchiriaza un film, care insa nu-i face nici o placere. Tirziu in noapte, se trezeste din somn cu sentimentul ca exista o prezenta straina in casa. Revine in sufragerie, unde lasase deschis video-player-ul cu filmul inauntru, si descopera figura unui actor care ii seamana absolut perfect. Din acest moment, povestea se va transforma intr-un thriller, in care victima se afla in cautarea propriei identitati – daca nu a acelei ordini ce trebuie descifrata in orice haos.

„Intr-un fel, se poate spune ca, litera cu litera, cuvint cu cuvint, pagina cu pagina, carte dupa carte, am reusit cu succes sa implantez in omul care eram personajele pe care le-am creat. Cred ca fara ele n-as mai fi cel care sunt azi; fara ele poate ca viata mea n-ar fi reusit sa devina altceva decit un schita imprecisa, o promisiune care, ca atitea altele, n-ar fi ramas decit o promisiune.” (Jose Saramago)

„Avem de a face cu un fenomen neiertator de violare a teritoriului: o invazie mutuala de identitate. Desi duplicatii se despart cu dintii strinsi (ca sa nu muste), o ura metafizica, letala, a prins deja radacini in relatia dintre ei. Va creste intr-o razbunare care se manifesta in simetrii neinfricate si duce la tragedie – pusa in scena cu suspans si dezvoltata cu ingenuitate. Mai mult, pentru ca acesta este un roman de Saramago, ceea ce este ingrozitor, apoi trist pina la lacrimi, apoi ironic pina la diabolic, reuseste sa fie de asemenea si amuzant. Si dincolo de asta, exista tandretea. Scriitorul foloseste o singura masca si pentru tragedie, si pentru comedie.” (The New York Times)
 
„Romanele lui Jose Saramago inventeaza o circumstanta ciudata – un fel de ce-ar fi daca, cum se intimpla in science fiction – pe care o populeaza cu o umanitate nefericita… Si inainte de a-si lasa personajele sa se miste, aranjeaza pentru ele o comedie umana, in care sa se poata juca. O gradina edenica cu un sarpe viclean si un mar care explodeaza. In diferite proportii, este vorba de o furie sociala – melancolica, amuzanta si uneori inspaimintatoare.” (The New York Times)
„Cred ca romanul nu este intr-atit un gen literar, cit un spatiu literar, ca o mare umpluta de multe riuri. Romanul primeste frinturi ale stiintei, filozofiei, poeziei, le contine pe toate; nu inseamna pur si simplu sa spui o poveste.” (Jose Saramago)

Comentariile sunt închise.