Profesorul si menajera de Yoko Ogawa

Profesorul si menajeraRomancieră, autoare a numeroase volume de proză scurtă și eseistă, recompensată cu cele mai importante premii literare din Japonia, tradusă în peste 20 de limbi, Yoko Ogawa este mai cu seamă cunoscută datorită romanului Profesorul si menajera, ecranizat în 2006 de regizorul Takashi Koizumi.

Când o tânără menajeră ajunge în casa Profesorului, un matematician ilustru care își poate folosi memoria doar 80 de minute pe zi, descoperă cu mirare că unicul mod al acestuia de privi lumea este prin intermediul numerelor şi al matematicii.

Relaţia dintre ei se transformă pe nesimţite într-una de înţelegere reciprocă şi empatie. Când menajera îi mărturiseşte că are un fiu de zece ani care o aşteaptă singur acasă, Profesorul îi cere să-l aducă în fiecare zi, după şcoală. Treptat, Profesorul îi iniţiază în jocurile matematice, reprezentând pentru el adevărurile supreme pe care se sprijină lumea, iar acest mod inedit şi emoţionant de comunicare reuşeşte să creeze o legătură puternică între cei trei. Menajera, Profesorul şi micul Radical vor descoperi că sentimentele pe care le nutresc unii faţă de alţii sunt atât de puternice, încât ecuaţia propriilor vieţi s-a schimbat definitiv.

Un roman minunat. Spectaculoasele rasturnari de situatie, naratiunea perfect condusa, prezenta numerelor si a combinatiilor acestora, care dau sens si consistenta vietii, sunt la fel de elegante ca principiile matematice citate de Profesor. Romanul lui Ogawa este el insusi o ecuatie despre felurile complicate si intime in care interactionam unii cu altii – si despre dantela memoriei, care uneori ne tradeaza. – Minneapolis Star Tribune

Cartea poate fi gasita AICI cu reducere de pret

Citeste si: Hotel Iris de Yoko Ogawa <<< vezi AICI

Comentariile sunt închise.