Razboiul nu are chip de femeie de Svetlana Aleksievici

Razboiul nu are chip de femeie  Razboiul nu are chip de femeie este o carte care s-a vandut în peste 2 milioane de exemplare, iar cartile Svetlanei Aleksievici (castigatoarea Premiului Nobel 2015) au fost  publicate în 43 de limbi si în 47 de tari.

Al Doilea Razboi Mondial nu va ajunge niciodata sa-si dezvaluie întreaga grozavie. În spatele faptelor de arme, al atrocitatilor si al crimelor monstruoase comise împotriva civililor se ascunde o alta realitate. Aceea a miilor de femei

sovietice trimise pe front împotriva inamicului nazist.

Svetlana Aleksievici si-a dedicat sapte ani din viata colectarii marturiilor unor femei care, multe dintre ele, la momentul acela erau abia iesite din copilarie. Dupa primele sentimente de euforie, asistam la o schimbare radicala de ton, pe masura ce ajungem la încercarea fatala a luptei, însotita de partea sa de întrebari si de suferinta.

Abandonand tacerea în care si-au gasit refugiul, aceste femei îndraznesc, în sfarsit, sa prezinte razboiul asa cum l-au trait.

„Svetlana Aleksievici este unul dintre cei mai valorosi scriitori ai vremurilor noastre. Proza ei nu este feminina, ci aspra precum razboiul […], dar, prin expresivitatea ei, devine artistica, palpabila, profund emotionanta.” — Vladimir Voinovici

cumpara ACUM cu reducere de pret
Transportul este GRATUIT!

Fragment:

” În trupele de tancuri, comandantii primeau fete mai calcandu-si pe inima. Se poate spune chiar ca nu primeau defel. Cum am nimerit eu în batalion? Locuiam în orasul Konakovo din regiunea Kalinin. Abia dadu-sem examenele de la sfarsitul clasei a opta si trecusem în clasa a noua. Nimeni din generatia mea nu întelegea pe atunci ce e acela razboi, pentru noi era un fel de joc, ceva din carti. Fuseseram educati în spiritul romantic al revolutiei, al idelurilor. Credeam în ce spuneau ziarele, ca razboiul are sa se încheie curand cu victoria noastra. Din clipa-n clipa… „

„In Romania, in orasul Dej, am fost incartiruita in casa unei femei tinere care vorbea bine ruseste. S-a dovedit ca bunica ei fusese rusoaica. Avea trei copii. Barbatul ii murise pe front, intr-o divizie de voluntari romani. Dar ei ii placea sa rada, sa se veseleasca. O data m-a invitat pe mine sa merg cu ea la dans. Mi-a oferit haine de-ale ei. Ispita era mare. Mi-am pus pantaloni, bluza, cizme de box si, pe deasupra un costum popular romanesc.”

Comentariile sunt închise.