Scurta istorie a sapte crime – O carte pe zi

Scurta istorie a sapte crime  Scurta istorie a sapte crime, de Marlon  James, roman distins cu Premiul Man Booker 2015, o apariție extrem de așteptată, este acum disponibil în limba română.

„Cum am putea descrie monumentala Scurtă istorie a şapte crime? E un roman epopeic în toate sensurile cuvântului: copleşitor, mitic, excesiv şi ameţitor de complex. În plus, e brut, dens, violent, sarcastic, comic, zguduitor şi epuizant – o mărturie a ambiţiei şi talentului prodigios ale autorului.” – The New York Times

Pe 3 decembrie 1976, în perioada preliminară alegerilor generale din Jamaica şi cu două zile înainte ca Bob Marley să apară în concertul pentru pace Zâmbeşte, Jamaica!, menit să atenueze tensiunile politice din Kingston, şapte indivizi înarmaţi au luat cu asalt locuinţa cântăreţului. În atac au fost răniţi Marley, soţia sa şi impresarul lui, plus câteva alte persoane. Vinovaţii nu au fost prinşi şi ancheta oficială a rămas prea puţin transparentă, dar pe străzile capitalei jamaicane sângerosul eveniment a căpătat, cu timpul, proporţii aproape mitice.

Scurta istorie a sapte crime este o explorare în profunzime a acelei perioade instabile şi primejdioase din istoria Jamaicăi şi a urmărilor sale pe termen lung. Marlon James plăsmuieşte cu măiestrie cronica vieţii unui şir întreg de personaje memorabile – asasini profesionişti, lorzi ai drogurilor, jurnalişti, prostituate, agenţi CIA –, pe parcursul a treizeci de ani şi traversând mai multe continente, pentru a le reuni destinele în Jamaica anilor ‘90, radical schimbată. Palpitant şi inventiv, ambiţios şi irezistibil, Scurtă istorie a şapte crime este unul dintre cele mai fascinante şi remarcabile romane ale secolului XXI.

O carte care merita sa faca parte din seria de articole O carte pe zi.

cumpara ACUM

„Un roman extraordinar despre putere, corupţie şi minciuni. Nu cred că există unul mai bun în acest secol.” – Irvine Welsh, autorul romanului Trainspotting

Comentariile sunt închise.